×
Centre din subordine
Copiii au participat la o activitate captivantă, alături de doamna Hrihorișan Felicia, membră a Asociației Cutezătorii Munților, în care au lecturat din cartea "Viața secretă a copacilor" de Peter Wohlleben.
Beneficiarii Centrului Multifuncțional Alter Ego și Centrului de zi pentru vârstnici au marcat-o citind
Sunt așteptați să se înscrie copiii cu vârsta între 6 și 15 ani din familii aflate în situații vulnerabile.
Mulțumiri elevilor Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară George Emil Palade și doamnelor profesoare Ramona Naghi, Mariana Titean, Alina Cifu, Habermuller Eleonora și Propszt Gyorgyi pentru că ne-au vizitat intr-un număr așa de mare și pentru bunătățile aduse.
Prin Centrul Multifuncțional Social de pe strada Ostrovului, răspundem nevoilor specifice ale persoanelor adulte cu dizabilități.
Acestea au fost câștigate prin programul ,,Dăm Click pe România 2023’’ al Asociației ,,Ateliere Fără Frontiere’’
Poliția Locală, partenerii noștri în acțiunile de identificare a oamenilor aflați în situații vulnerabile
Echipa mobilă a Centrului Social de Urgență pentru Adulți intervine imediat
În ultimii doi ani, 15 beneficiari ai adăpostului și-au găsit un loc de muncă și s-au mutat în chirie
Politica de Cookie