Scopul principal a Exatlonului a fost acela de a încuraja beneficiarii noastri să își aducă un minim de contribuție la obiectivele comune, de a-și înțelege punctele slabe și de a a-și folosi abilitățile pentru a juca în echipă.

“Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm.” George Bernard Shaw⚖️

🌞🏆Săptămâna aceasta a fost despre joc. Beneficiarii proiectului "Împreună" s-au întânit pentru activitatea săptămânală de parenting doar ca sub o altă formă…și anume: sub o formă de joc pe care am numit-o Exatlon.

🧩Scopul principal a Exatlonului a fost acela de a încuraja beneficiarii noastri să își aducă un minim de contribuție la obiectivele comune, de a-și înțelege punctele slabe și de a a-și folosi abilitățile pentru a juca în echipă. Desigur au fost și temele după care s-a ghidat această activitate și anume: importanța pe care o au jocurile de dezvoltare/ jocurile in echipa dar și importanța respectului față de noi și de cei din jurul noastru.

🫵🏼Jocul se bazează de obicei pe ariile principale ale vieții care pot să ne aducă îmbunătățiri, ne ajută să constientizăm anumite lucruri, să ne cunoaștem mai bine și bineînteles să ii cunoaștem mai bine pe cei din jurul nostru.

🫶🏼Aceste activități de educație parentală și dezvoltare personală sunt realizate în cadrul proiectului Impreună- mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel

Acest proiect beneficiază de un grant în valoare de 49792 € oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în calitate de operator de program.

Organizatori: Asociatia Stea și Direcția de Asistență Socială Satu MareGranturile SEE si norvegiene

Fondul Roman de Dezvoltare Sociala - FRDS

Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor

EEA and Norway

Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă!

 
Politica de Cookie