Educația parentală- marile valori ale familiei

Educația parentală- marile valori ale familiei, ritmurile de dezvoltare ale copilului, alimentația, igiena și îngrijirea, echipamentele necesare, jocurile, școala- sunt teme ale vieții atunci când crești un copil

                                                      

🫶🏼🤲🏼🗝️“Să fii părinte înseamnă să îți iubești copilul mai mult decât te-ai iubit vreodată pe tine”

     Într-o epocă în care totul se mișcă tot mai repede, să ne acordăm timp și să încercăm să încetinim ritmul pentru a ne asculta copiii. În cadrul proiectului nostru comun, în timp ce Asociația Stea Satu Mare se ocupă de educația copiilor, Direcția de Asistență Socială Satu Mare se ocupă de un număr de 50 de părinți și persoanele din comunitate cu responsabilități de îngrijire a copiilor care beneficiază săptămânal de activități și workshop-uri intensive de educație parentală adaptate nevoilor lor. Responsabilizarea reprezentanților copiilor, prevenția abandonului școlar și stimularea participării la educație sunt printre principalele obiective ale proiectului. 🔑

     Prin intermediul activităților de educație parentală organizate în cadrul proiectului, părinții sunt  sprijiniți să-și evalueze stilul parental, mediul familial, relațiile dintre parteneri, relația parinte-copil, comunicarea în cadrul familiei, comunicarea cu școala, așteptările pe care aceștia le au de la aceste activități dar si subiectele care generează conflicte în viața de zi cu zi.

    În cadrul fiecărei întâlniri, părinții  învăță să-și imbunătățească abilitățile parentale și să transmită copiilor cu ușurință regilu noi de învățare, de implicare în sarcinile casnice sau școlare - la care răspunsul să fie unul pozitiv având la baza acceptării regulilor noi o relație bazată pe respect, negociere și colaborare.

   Prin intermediul acestor activități de educație parentală, părinții afla că timpul pe care îl petrec alături de copii lor e la fel de important precum munca pe care o depun pentru a le asigura un trai decent. Implicarea acestora ajută la consolidarea familiei, la o mai bună legătură între părinte și copil din punct de vedere emoțional și care duce la o mai bună înțelegere a nevoilor fiecăruia.

 

Prin proiectul “Impreună- mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel avem dorința de a ajuta cât mai mulți părinti în această călătorie frumoasă alături de copiii lor. Călătorie care este frumoasă nu doar la suprafat sau in pozele de pe retelele de socializare.

Scopul: construirea relației familiale puternice, sănătoase și pozitive, pentru a avea copii împliniți, ambițioși și nu în ultimul rând fericiți! ❤️

  📌  Proiectul cu titlul „ÎMPREUNĂ – mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel” este derulat de Asociația Stea, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Satu Mare.

Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 49792  oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), în calitate de operator de program.

    Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea condițiilor de educație și sănătate, combaterea oricărei forme de discriminare pentru 120 de persoane din cartierul urban dezavantajat Sătmărel al municipiului Satu Mare, o comunitate cu o populație de 30,39% romi.

 Lucrând împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.

            🗓️🖌️Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014 – 2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.

Pentru informații oficiale despre Granturile SEE sau Norvegiene, accesați  www.eeagrants.org. și www.frds.ro.

                                                               Informații suplimentare se pot obține de la:

Persoană de contact: Cristina Bala                                                                                  Funcția: Director executiv

Tel: 0361-884-330                                                                                                            Emai: [email protected]

 

 

 

 
Politica de Cookie