×
Noutăți/Evenimente
Invitând specialiști în sănătate să discute cu vârstnicii, Centrul de zi a încercat în toată această perioadă dificilă să le ofere beneficiarilor posibilitatea de a participa la activități la care să fie protejați pe deplin de acest virus periculos. S-au respectat și se respectă toate normele igienico-sanitare pentru prevenirea infectării. 
Începând cu data de 18 octombrie 2021, la sediul Direcției de Asistenţă Socială Satu Mare se pot depune cereri şi declaraţii pe propria răspundere privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei/ a suplimentului pentru energie de către persoanele a căror venituri sunt în limita plafonului de 1386 lei pe membru de familie, și respectiv 2053 lei pentru persoanele singure, după următorul program: luni – joi, între orele 08.30 – 13.30. 
Direcția de Asistență Socială Satu Mare, prin Centrul Social de Urgență pentru Adulți – Adăpostul de noapte – le oferă persoanelor fără un acoperiș deasupra capului nu doar un spațiu în care acestea să se poată feri de frig, de vânt sau ploaie, ci mai ales suportul specialiștilor, suport absolut necesar pentru ca acești oameni să poată învăța ce au de făcut pentru a deprinde un stil de viață independent cu șanse mari pentru reintegrare profesională și socială.
Grupul se înființează în cadrul Programului ROMACT, desfășurat în parteneriat cu Comisia Europeană și Consiliul Europei, implementat în România din anul 2013 cu scopul de a întări capacitatea autorităților locale de a realiza și de a implementa politici publice incluzive de dezvoltare locală, precum și planuri de incluziune a comunităților de romi
La inițiativa Clubului Lions Satu Mare, a Clubului Leo Omega Satu Mare, parteneri tradiționali ai DAS Satu Mare de câțiva ani încoace, cu sprijinul Manila – Filipino Food, zeci de kilograme de fructe și legume, mere, conopidă, varză, roșii, castraveți, ardei și ceapă au ajuns la cele două centre pentru beneficiarii lor.
În cadrul centrului, copiii beneficiază zilnic și în mod gratuit de hrană, consiliere psihologică și de activități recreative specifice vârstei, structurate pentru o dezvoltare cât mai armonioasă!
Direcția de Asistență Socială Satu Mare distribuie din 9 septembrie 2021, produsele alimentare și de igienă oferite în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate persoanelor defavorizate.
Proiectul este finanțat prin Programul ROMACT derulat de Consiliului Europei și Comisia Europenă.
Întâlnirea cu specialista a fost una pe placul participanților pentru că seniorii au obținut o serie de informații utile în materie de consum și administrare de medicamente. 
Politica de Cookie